Despre

Despre

VIZIUNEA VOX DOMINI

 

O comunitate de credincioși evanghelici autentici, entuziaști, relevanți și cu impact în cadrul lumii universitare începând din Timișoara și mergând până la marginile pământului.

 

MISIUNEA VOX DOMINI

 

Ucenicizarea studenţilor şi absolvenţilor începând cu Timişoara şi până la marginile pământului.

Viziune și strategie

O comunitate de credincioși evanghelici autentici, entuziaști, relevanți și cu impact în cadrul lumii universitare începând din Timișoara și mergând până la marginile pământului.

Valori și practici

Valorile noastre sunt: fidelitate biblică, integritate morală, viața trăită în plinătatea Duhului Sfânt, slujire centrată în Cristos, educare holistă continuă.

Conducere

Biserica Vox Domini multi-site este coordonată de Comitetul Bisericii și Consiliul Păstorilor, două echipe de slujitori integri, pasionați, competenți și devotați ucenicizării studenților și absolvenților.

Mărturisirea de credință

Noi credem că Biblia, atât Vechiul cât și Noul Testament, este inspirat de Dumnezeu, inerantă în original, fiind autoritatea finală în materie de credință și morală.

Presupoziții în lucrare

În timp ce valorile și convingerile noastre derivă din Revelația specială (Sfânta Scriptură), interpretarea Scripturii trebuie corelată cu Revelația generală (lumina oferită de științele care studiază creația) și cu Lumina înțelepciunii (înțelepciunea acumulată de milenii de istorie și experiență umană).